'I'm dreaming of a White Chrsitsmas,
Just like the ones i used to know
When treetops glisten
And children listen
To hear sleighbells in the snow'
L-am fredonat astăzi toată ziua. Unul din discurile mele preferate de acscultat în această perioadă când eram mică, era Spărgătorul de Nuci, chiar dacă mereu mă speria Gunda Şorigunda. Dar Spărgătorul avea o voce caldă şi tristă, iar povestea începea cu descrierea iernii într-un orăşel renumit pentru fabricile sale de jucării - Nurnberg.
Ei bine, sper că în Nurnberg e încă zăpadă. Pentru că în celălalt mare oraş din Bavaria, Munchen, plouă ca la Londra. Iar cerul, în loc să fie greu de nori de zăpadă, e gri tern (din ăla care ruinează orice poză). Ergo, am tăiat de pe listă fuga până în centru la un Christkindlmarket (adicătelea, pe româneşte, târg de Crăciun). N-avea sens, ne-am scutit de o porţie de oboseală inutilă. Aşa că am rămas pe aeroport pentru primele guri de "aer occidental" - da, chestia asta chiar există. Câteva ore pe aeroport până la zborul de Frankfurt. Iar aici, după ceasul meu interior, trebuia să ne oprim. E întuneric, e plin de lumini şi sunt deja ruptă. Iar vacanţa nici nu a început încă.
Oare cât de ciudat e ca un WC public să miroasă a gumă Turbo? Uneori mă calcă pe nervi sinapsele astea neaşteptate, deşi sunt amuzante în sine. Dar obositoare, cu tot potopul lor de amintiri conexe. Be right back after airport break...
