Portugalia - Day 1: Aeroporturi...

22.12.2008

'I'm dreaming of a White Chrsitsmas,
Just like the ones i used to know
When treetops glisten
And children listen
To hear sleighbells in the snow'

L-am fredonat astăzi toată ziua. Unul din discurile mele preferate de acscultat în această perioadă când eram mică, era Spărgătorul de Nuci, chiar dacă mereu mă speria Gunda Şorigunda. Dar Spărgătorul avea o voce caldă şi tristă, iar povestea începea cu descrierea iernii într-un orăşel renumit pentru fabricile sale de jucării - Nurnberg.

Ei bine, sper că în Nurnberg e încă zăpadă. Pentru că în celălalt mare oraş din Bavaria, Munchen, plouă ca la Londra. Iar cerul, în loc să fie greu de nori de zăpadă, e gri tern (din ăla care ruinează orice poză). Ergo, am tăiat de pe listă fuga până în centru la un Christkindlmarket (adicătelea, pe româneşte, târg de Crăciun). N-avea sens, ne-am scutit de o porţie de oboseală inutilă. Aşa că am rămas pe aeroport pentru primele guri de "aer occidental" - da, chestia asta chiar există. Câteva ore pe aeroport până la zborul de Frankfurt. Iar aici, după ceasul meu interior, trebuia să ne oprim. E întuneric, e plin de lumini şi sunt deja ruptă. Iar vacanţa nici nu a început încă.

Oare cât de ciudat e ca un WC public să miroasă a gumă Turbo? Uneori mă calcă pe nervi sinapsele astea neaşteptate, deşi sunt amuzante în sine. Dar obositoare, cu tot potopul lor de amintiri conexe. Be right back after airport break...

de prin mailuri adunate: obsesii romanesti

A se citi cu umor. Şi cu mintea destupată.

Românii sunt obsedaţi. De diferite lucruri... Asta n-ar fi o problemă dacă aceste obsesii ar fi constructive. Uite, japonezii sunt obsedaţi de electronică şi au ajuns unde au ajuns. Francezii sunt nespălaţi dar au nasuri fine şi sunt obsedaţi de parfumuri. Şi uite unde au ajuns. Şi exemplele ar putea continua.

Din nefericire, la noi obsesiile nu sunt de natură colectivă. Adică, deşi românii împărtăşesc cam aceleaşi obsesii, ele sunt profund egoiste şi privesc fericirea personală chiar în detrimentul tuturor celorlalţi.

Top 10 obsesii româneşti

10. Obsesia cărnii din congelator. Cu toate că au trecut 20 de ani de când găseşti sute de feluri de carne şi la 4 dimineaţa, românul încă îşi mai încarcă până la refuz congelatorul. Să fie acolo... Cine
ştie...

9. Obsesia messenger. Asta e, totuşi, un fenomen global. Păi dacă a ajuns mama să-mi dea buzz şi să-mi reproşeze că stau pe invisible...

8. Obsesia Coelho. Dacă n-ai citit Coelho... n-ai viitor frate! "Păi am citit Dostoievski, Tolstoi, Salinger, Marin Preda, Nichita Stănescu..." "Te pişi pe ei! Citeste Coelho!"

7. Obsesia cu "casa pe pământ". Toată lumea şi-ar da 20 de ani din viaţă ca să aibă casă pe pământ. Nu contează că vei sta ORE ÎN ŞIR în trafic! Nu contează nimic! Casă pe pământ să fie!

6. Obsesia auto. În România există cea mai dinamică piaţă auto. Punct. Pe străzile noastre există maşini cum n-au văzut nici parizienii, nici londonezii... Punct.

5. Obsesia televizorului. Românul e devorator de televiziune. S-au facut nişte cercetări şi cică noi am fi cam cei mai avizi din Europa. Adică ne uităm cel mai mult la televizor. Şi, asta e genială, avem cele mai multe televiziuni! Mi se pare fascinant că românul este "europeanul" cel mai telespectator având în vedere că în România sunt, cu câteva excepţii, cele mai imbecile şi mai de prost-gust producţii!

4. Obsesia ţâţelor. Aproape toţi producătorii TV au următoarea obsesie: "Ţâţele aduc rating!" Şi ştiţi ce e mişto? Că de câţiva ani încoace s-a dovedit a fi complet fals. Oamenii au la dispoziţie internetul pentru labă. Dai un click şi gata! Cine dracu' mai aşteaptă emisiunea cu "Mama Natură" ca să-i "dea în cap lu' mutu". (Scuze, Adriane, dar aşa e expresia! Dacă vrei, schimbăm: "să'i dea în cap lu' Chivu")...

3. Obsesia haiducească. După o sticlă-două de vin şi cel mai prăpădit român devine haiduc la orice nuntă. Fură mireasa, cere rascumpărări... Şi dup-aia, haiducia maximă: "Puşca şi cureaua latăăăăăă...". Apoi recunoaşte că e impotent: "Ce bărbat am fost odatăăăăăă..."

2. Obsesia celulară. Pentru român, telefonul mobil reprezintă un statement. Am văzut vânzătoare în magazinul Titan care aveau telefon de 3 ori mai scump ca al meu deşi eu poate câştig de 30 de ori mai mult. Ăsta e un mare mister! Cum ajunge un om cu salariu de 10 milioane să aibă un mobil de 20 de milioane? Şi să dea beep cu el!

1. Obsesia "dacă ala nu face, de ce sa fac io?". Asta de obicei e completată şi cu o doză de mândrie: "Ce? Sunt mai prost?!" .... DA!

vigilante

Din nou despre deşeuri subumane.

Joi mi-am comandat la lucru o pizza. Când am coborât la poartă să o iau, l-am întrebat pe portar dacă nu are să îmi dea nimic de citit. De obicei se află pe acolo prostioare gen Şapte seri, numai bune de frunzărit cu o felie de Pizza Funghi în mână. Şapte seri nu era, dar mi-a dat omul din alt teanc două ziare. Bad idea, eu chiar aveam poftă de pizza aia.

Bad idea pentru că ochiul meu cade pe următorul titlu din Adevărul de seară: "Poliţist timişorean, traficant de minore":

Agentul Vasile Drăgan e acuzat că a vândut o fată cu 800 euro. Poliţistul a fost adus cu o ambulanţă, azi dimneaţa, la Tribunalul Timiş, judecătorii urmând să stabilească dacă îl vor aresta preventiv pentru 29 zile. Agentul Secţiei 4 Poliţie din Timişoara este cercetat de procurorii DIICOT pentru trafic de persoane. Suspectat că este implicat în comerţul cu carne vie, acestuia i s-a făcut rău, ieri după-amiază, in timp ce era audiat de anchetatori.

În articol tronează si o poză a respectivului exemplar de deşeu subuman, pe targă, în mare suferinţă. Creştere tensională, cică. A leşinat. Sărăcuţul, o fi sensibil... prea mult stres pe capul lui, presupun... Da' crăpi dracului, javră. Că eşti plătit din banii mei ca să faci să ajungă după gratii scursurile ca tine.

A propos, îmi place şi termenul ăsta politically correct de comerţ/trafic de carne vie. Traficul de carne vie e ăla când trece un tir plin de vaci sau porci, de duhneşte şoseaua în urma lui, iar comerţ cu carne vie fac pet shop-urile care vând hamsteri şi canari. Mă iertaţi, dar vânzarea de oameni (al cărei concept în sine este strigător la cer şi căreia i se adaugă o întreagă paletă de alte infracţiuni - răpire, sechestrare, privare de libertate, şantaj, viol, vătămare corporală, supunere la muncă forţată, proxenetism şi cum le-o mai fi zicând tuturor în păsăreasca juridică) se practica într-o orânduire socială numită sclavagism. Este practicarea în continuare a sclaviei, deci ce e cu mănuşile alea de catifea - al cui auz şi simţ estetic nu avem voie să îl deranjăm cu cuvinte "tari"?

Revenind la amocul care mă apucă în situaţii din astea, am avut un mic high imaginându-mi că domnul poliţist a avut parte de o audiere ca în filmele cu duri, cu bocanci încasaţi în... locurile sensibile. Am uitat pe moment că el este un sensibil care leşină de stres. A propos, domnule poliţist (şi zău, scuip cuvântul când îl pronunţ în legătură cu un asemenea specimen de deşeu), aţi citit chestia asta pompoasă pe site-ul Poliţiei Române? " Din 1990, Poliţia Română a cunoscut mai multe etape de transformări menite să asigure siguranţa persoanelor, a colectivităţilor, drepturilor legitime ale cetăţenilor, precum şi a altor drepturi prevăzute în acte internaţionale la care România este parte.". Vă spun ceva cuvintele alea - siguranţă, drepturi legitime, bla-bla?

Eh, aşa cum domnului poliţist i se, pe româneşte, rupe de siguranţă şi drepturi, aşa mi se rupe mie de drepturile unor asemenea specimene. Şi copil intoxicat de filme americane fiind, mă văd transformându-ma în ceva alde Bruce Willis şi cărând bocanci în mutrele unor asemenea indivizi până obosesc.

Da ştiu, the good guys never do that. Pentru că făptaşii trebuie să răspundă în faţa justiţiei, că nu suntem cu nimic mai buni decât ei dacă îi "executăm". Atât că nu consider aşa o creatură om, ci deşeu. Iar deşeurile se aruncă în groapa de gunoi şi se incinerează.

După ce îmi revin din mica reverie şi îmi dau jos mantia imaginară de vigilante neîndurător, nu îmi râmâne decât să încerc să mănânc totuşi pizza şi să mă reapuc de lucru. Că am de lucrat, ca să iau un salariu din care să plătesc impozite, din care sunt plătiţi poliţiştii care îmi asigură siguranţa şi drepturile şi din care li se dă de mâncare în închisori celor care fac "comerţ cu carne vie".

prin ocheanul întors

Este titlul unui editorial.

Mai exact, editorialului lui Harris Wallmen, redactor şef al revistei lunare Photo Magazine. Da, dau banii pe aşa ceva. În afară de un ocazional Rebusache, de obicei când merg cu trenul sau o la fel de ocazională 100 mari personalităţi (sau aşa ceva), tot când merg cu trenul, este singura "bucată" de presă românească pe care o cumpăr.

Am vrut să spun că individul respectiv este un tip inteligent. Probabil cât se poate de adevărat, dar voi spune în schimb doar că este un tip pe placul meu. Le zice bine, dom'le. Nu ţin minte să fi citit vreun editorial al său cu care să nu fi fost de acord, la care să nu zic "da, măi... are dreptate" sau chiar "uite că şi ăsta zice ca mine".

Sincer, mă face să mă simt bine, aşa, ca mică perversitate de "mai sunt ca mine, not all is lost". Perversitate pentru că 1) nu sunt eu neapărat punctul de referinţă pentru idei/opinii/principii sănătoase într-o lume nebună şi 2) editorialele lui au adesea rezonanţa unei palme. O palmă izvorâtă dintr-un sentiment de revoltă vis-a-vis de o stare de fapt (cel mai adesea creată de semeni), dată unui obraz mult prea nesimţitor. O palmă trasă cu sete, din suflet, răsunătoare... însă răsunătoare într-un mediu limitat, aş îndrăzni să spun. O văd şi o aud din ăştia ca mine care se bucură că mai sunt şi alţii ca ei, iar pe cei care o încasează nu cred că îi ustură cum ar trebui, pentru că nu prea îi văd genul de oameni care cumpără reviste de fotografie. Sau cărora le pasă de ceea ce le spune un tip inteligent. Pardon, un tip pe placul meu.

Ca întotdeauna, editorialul din octombrie este legat de o serie de fotografii / un artist prezentat în paginile revistei. De această dată, Walter Rosenblum cu ceea ce Wallmen numeşte "copilăria capitalismului" în America. Pornind de la imaginea copiilor din fotografiile respective, urmând paralela cu propria copilărie, apoi cu ceea ce înseamnă copilăria astăzi, făgaşul gândurilor ajunge pe undeva pe aici:

Primul lucru la care sunt buni banii este pentru înălţarea zidurilor: la case, la grădini, între oameni. Copiii nu mai au cu cine să se joace. Copiii jinduiesc la jucăriile celuilalt, la hainele lui, la dulciuri şi excursii.

Curând vor ajunge cu toţii să aibă suficient, dar zidurile sunt deja atât de înalte încât nu îl mai poţi găsi pe celălalt. Isteria creată de dorinţa de înavuţire creează numai orbi la tot şi la toate, în goana după mai mult. Nu sunt foarte greu de observat. Ieşiţi doar pe străzi şi contemplaţi pentru câteva clipe oamenii care vă înconjoară. Indivizi bogaţi şi indivizi care vor să fie bogaţi.

Este ceea ce am gândit de atâtea ori când venea vorba de "cum eram noi când eram copii" şi "cum sunt ăştia de acum", după care urma inevitabil o nostalgie difuză şi sentimentul că am pierdut ceva, pentru totdeauna.

Ca de obicei, Wallmen găseşte o rază de speranţă. Şi tot ca de obicei, posibilitatea de salvare este undeva în mâinile oamenilor. Atât că eu încrederea în oameni, şi ca specie şi în foarte mare măsură ca indivizi, am pierdut-o aproape la fel de definitiv, undeva, cândva, cumva (nu cunosc mai deloc circumstanţialele astea). Ceea ce pe mine personal, spre deosebire de editor, mă face să o consider şansele de "mântuire" din mocirla actuală (în orice sens şi în toate sensurile) tinzând spre zero...

PS: Textul integral al editorialului aici.

puţină istorie

Chiar aşa. Puţină istorie. Extrem de puţină.

Nu ştiu cum mai arată un manual de istorie la ora actuală, nu am mai răsfoit demult vreun manual. Dar în momentul de faţă, I feel cheated, cum spune românu'. Pentru că eu nu am învăţat istorie. Iar asta nu din cauză că nu aş fi fost un elev silitor (tocilar ar spune unii, fraier mulţi alţii: să le fie de bine), chiar dacă foarte mult am uitat. Să mă explicitez.

Ca să nu existe nici un dubiu: ador miturile, legendele, basmele cu iz istoric. Am crescut devorând mituri greceşti şi citind repovestiri ale clasicelor legende medievale, de la Arthur la Roland şi de la Siegfried la El Cid, cu Tristan, Gudrun şi alte alea între ele. În consecinţă, mi-a plăcut şi istoria. Şi cea antică şi cea medievală. O vedeam ca pe un fel de pictură de fundal pentru personajele din cărţile de acasă.

Aici apare însă prima problemă. De ce istoria antică şi medievală se rezumă (sau se rezuma când am învăţat-o eu, deşi cred că nici acum nu e altfel) la greci şi romani cu câte o lecţie pierdută despre alte naţii? Manualele de istorie mi se par de un europocentrism dus la extrem.

Şi de parcă această lipsă de echilibru în spaţiu nu ar fi fost suficientă, avem şi un soi de aberaţie spaţială. Repet: ador istoria antică şi medievală. Dar faţă de istoria modernă, mi se pare că ocupă o pondere mult prea mare în programă. Şi cea ce mi se pare mult mai grav, este că se spun(eau) doar două vorbe, trei lulele despre istoria contemporană.

Ştiu, ştiu, adevăratul impact istoric se va releva abia peste x ani. Really? Ok... atunci nu comentăm, nu interpretăm... dar măcar faptele, atâtea câte sunt ele, nu le-am putea afla? Din câte ţin eu minte, dupa încheierea celui de-al Doilea Război Mondial şi tratatele aferente, au urmat două trei lecţii plicticoase şi ultra-sintetice, iar cartea se încehia optimist cu un elogiu adus democraţiei, după o trecere în revistă a revoluţiilor din 1989.

Simpatici grecii, simpatici romanii, liberté, egalité, fraternité şi trăiască Commonwealth-ul, dar... hm. Eu trăiesc consecinţele mult mai imediate ale unui război rece de care nu scria în carte, mă lămuresc din cărţi şi cântece despre anii '60, Che Guevara e tipul ălă de pe tricou, stau în faţa tv-ului şi mă minunez de cine şi de ce se mai bombardează şi aflu de Pol Pot sau Mao citind pe wikipedia. Deşi asta este lumea în care trăiesc, în care îmi formez opinii şi în care iau decizii bazate pe judecăţi de valoare, eu nu am aflat nimic despre ea la şcoală.

În momentele în care mă apucă accese de teoria conspiraţiei, îmi spun că lucrul acesta nu este întâmplător. Că nu din neştiinţă sau din nepăsare suntem scuipaţi din şcoală în viaţa reală cu un bagaj de cunoştinţe care poate părea mare (dacă a fost asimilat), dar care este total inutil. Care te lasă ignorant la ce se petrece în lume şi cât mai blazat cu putinţă... că la urma urmei, ce să îmi pese de comuniştii din China, sau de războaiele civile de undeva din Africa. De ce să aflu cine şi ce decizii a luat acum 20 ani care mă afectează în mod cât se poate de direct. De ce să fiu un om care gândeşte singur şi hotărăşte de capul lui ce îi convine şi ce nu, bazat pe fapte nu pe "pur şi simplu aşa stă treaba"? Mai rău, de ce să fiu un om care îşi pune întrebări. Pâinea şi circul iau forme subtile în zilele noastre... iar conştiinţa şi orice umbră de simţ al răspunderii sunt atât de uşor de adormit. Iar cineva, undeva, mai scrie nestingherit puţină istorie, aşa cum vrea.

Acestea fiind zise, să mă întorc la doza mea de coca cola şi la jocurile mele pe calculator. Las' să fie criză economică mondială, las' să se omoare ăia în Tibet. Eu am de făcut un level.

castrati-ne, castrati-ne...

... sau daca vreti, eutanasieti-ne.

In general si la nivel de principiu, orice practici de genul eugeniei si "purificarilor" de tot soiul imi provoaca o revolta de nedescris. In practica nu voi sustine niciodata asa ceva, pentru ca nu cred ca o instanta umana poate avea competenta de a judeca ce genuri de oameni au dreptul sa se perpetueze, sau, mai rau sa traiasca. In realitate si judecand la cald insa, am momente in care sustin ca un anumit tip de oameni ar trebui, in cel mai fericit caz, castrati. (In cazuri mai nefericite, recomand utilizarea unui cutit de bucatarie cu zimti, bont si ruginit, fara anestezie). Pentru ca nesimtitii nu ar trebui sa aiba dreptul sa procreeze. Nu pentru ca nesimtirea ar fi ereditara, doamne fereste, dar pentru ca se invata.

Timisoara, marti seara. Una bucata sofer cu una bucata atarnache de sex feminin in scaunul pasgerului in una bucata Ferrarri in deplasare cu viteza peste limita legala. Depasire pe linie continua, acrosare masina pe contrasens, s-a dus invartindu-se, izbit doi pietoni pe trotuar, una bucata pieton mort. Fugit de la locul faptei, predat la politie a doua zi. A propos, fac drumul ala dus-intors zilnic intre casa si lucru.

Soferul este medic. Umbla in zvon in targ ca a mai fost oprit de politie pentru depasirea vitezei, i-a injurat, le-a aruncat bani pe jos si a plecat in tromba. Respectivii s-au aplecat sa culeaga banii si... atat. Ca e anecdota sau nu, putin ma intereseaza. Ma intereseaza ca eu nu vreau sa ma aplec in fata unor asemenea deseuri sub-umane. Indraznesc sa afirm ca examenele la medicina le-a luat tot pe euro lu' mama si tata, din care a luat Ferrarri-ul, aceeasi euro care il vor scuti sa infunde puscaria. Domnisoara pasager a declarat ca viteza era legala, ca au acordat prim ajutor si ca au fugit de furia multimii. Martorii zic altceva.

Domnule doctor Adrian Iosif Cocoană, pentru nesimtirea dvs., furia multimii era un bun leac, zic eu. Daca tot vreti sa ne mai murdariti orasul cu existenta dvs. in el, va recomand sa va auto-castrati. Sunt sigur ca domnisoara de alaturi de dvs. va gasi pe altcineva sa o intretina. A propos, vad ca e plina de scrisori de "dragoste" pagina dvs. de pe doctorbun.ro. Sa nu ajungeti cumva pacient din cauza unui 'admirator' mai zelos, in caz ca aveti nesimtirea (si sunt convinsa ca o aveti) sa mai profesati.

Dvs. nu sunteti medic, sunteti un terchea-berchea cu diploma, ca atatia altii pe aceste plaiuri mioritice, sunteti un bataus, un nesimtit cu nesimtirea alimenata de euro. Iar acuma sunteti si un ucigas, unul las pe deasupra. Nu sunteti medic, pentru ca o diploma luata in urma unor examene pe spaga nu va face acest lucru, iar atitudinea dvs. fata de oameni nici atat. Si nu sunteti nici om, pentru ca nu va incadrati de nici o culoare in aceasta definitie. Sunteti un deseu sub-uman si atat.

dar din dar se face raiul

... sau iadul. Pentru ciudati ca mine.

Am obiceiul, nu foarte sanatos cred, de a identifica destul de bine de unde mi se trag varii pitici care tin seri dansante la mine pe creier. Complexe, anxietati, prejudecati, manii, fobii si alte alea din manualul de psihologie. Da' piticul asta unul de care m-am lovit iar azi chiar nu stiu de unde a venit de s-a aciuit si el la mine.

Am o problema majora cu a... primi chestii, in lipsa unei exprimari mai bune. Cu cat mai din senin si mai nevinovat gestul, cu atat mai nasol pentru mine. Cadourile de zile de nastere si alte asemenea ocazii... usor unavoidable dar de asemenea oarescum asteptate, deci tot ce imi ramane de facut este sa ma descurc cu momentul in sine, penibil pentru mine, dar trece. Da' asta e de cand eram mica. Tin minte o data de ziua mea cand au venit nasii mei la mine... habar nu mai am ce imi luasera cadou. Replica mea stas, nu stiu de pe unde culeasa era "Multumesc, dar nu trebuia". Mi-a spus nasa mea atunci sa nu mai zic asa. Looking back... da, cretina replica. Mai ales de la un copil caruia cica ii faceai o bucurie. Cred ca inca am momente cand am reactii cretine, sau oricum, nu reactiile asteptate.

Dar chestiile spontane ma fac sa deraiez complet. Si nu e vorba de cadouri - let's get serious, cat de des se intampla sa primeasca cineva cadouri spontane :-). Orice. Cand ma trezesc ca mi-a platit cineva sucul ma simt in ultimul hal. O prietena si fosta colega a venit in timpul facultatii cu ideea hai sa mergem sa mancam undeva. Si a platit ea tot. Oribil. Astazi am chemat un taxi sa vin la lucru si a venit vecinul din blocul de vis-a-vis. Cand am ajuns, nu a vrut sa imi ia banii. Am apelat la oribilosenia aia de semi-botic, semi-misto si i-a luat pana la urma. Si am mai avut azi parte de o divergenta pe aceeasi tema, de data asta nici macar nu real life.

Situatia e cat se poate de cretina. Pentru ca oricum ar fi, imi da o stare cat se poate de proasta. Daca reusesc sa conving persoana respectiva sa se abtina de la gesturi galante, e ceva mai ok, ramane doar 'nasoleala' de moment... DAR cum respecitivii de obicei sunt oameni cu o oarescare doza de bun simt, asta inseamna in majoritatea cazurilor sa ii fac pe ei sa se simta penibili. Refuzul e destul de nasol in sine. Plus ca urasc sa 'fac scene' iar majortitatea nu renunta din prima... in fond, oamenii chiar vroiau sa faca un gest dragut. Dar care la mine declanseaza o reactie total opusa fata de ceea ce ar dori ei. Daca nu zic nimic si reusesc sa trec cu gratie peste momentul 'reactie cretina', raman eu cu starea proasta si ei happy cu impresia ca mi-au facut o bucurie, ceea ce unu la mana e doar partial adevarat (pentru ca nu pot zice ca nu apreciez gestul in sine) si doi la mana creeaza o eventuala premisa de repetare a situatiei.

In acelasi timp insa... mai fac si eu faze din astea din senin. Si ca animalu', nu mi-am pus niciodata problema cum le pica altora. Fire pacatoasa.



(PS: Si ca tot veni acuma vorba. Urasc si variile urari cu variile ocazii. Nu suport sa mi se debiteze platitudini si sa multumesc de sapte ori pe zi pentru aceleasi fraze. Mi se intampla din ce in ce mai des, de ex. sa "dispar" de ziua mea. Reversul nasol la asta este ca in consecinta am si eu foarte putini oameni carora chiar vreau sa le urez ceva si o fac. Si nu suport politeturi sociale de genul "sa nu uiti sa feliciti pe x ca e nu-conteaza-ce-zi".)

mai prosti ca aricii?

Dilema ariciului este un concept care descrie problematica intimitatii intre oameni. Formularea are la baza o parabola a lui Schopenhauer, care descrie problemele intampinate un grup de arici iarna. Tendinta lor naturala este de a se apropia cat mai mult unul de altul pentru a-si impartasi caldura. Totusi, nu pot evita sa se raneasca unul pe altul cu tepii lor ascutiti si sunt nevoiti sa se departeze. Dilema consta in gasirea distantei optime, aceea la care pot beneficia unul de caldura altuia fara insa a-si provoca reciproc durere.

Evident, bietii arici cu probleme de relationare i-au placut si unchiului Siggi, asa ca dilema ariciului si-a facut intrarea in psihologia freudiana. Ea descrie situatia in care un individ se afla in relatie cu ceilalti. In ciuda bunelor intentii, intimitatea intre oameni nu poate avea loc fara o cantitate semnificativa de 'rani' reciproce si convietuirea necesita pastrarea unei distante sanatoase fata de tepi, in interesul tuturor partilor implicate.

Concluzia lui nenea Arthur, in clasicu-i stil de a da in cap oricarui optimist care spera la happy end, este ca daca cineva are suficienta caldura interioara, poate evita societatea si producerea si receptarea de suferinta generata prin interactiuni sociale. Si cand te gandesti ca puii de arici se nasc cu tepii sub piele si la 24 ore dupa nastere acestia incep sa creasca, stai si de intrebi de unde atata happy end fara intepaturi.

Pai... povestea e subreda. Pentru ca aricii pot convietui foarte bine unii cu altii la o adica. Tepii aia sunt 'pliabili' si daca nu e in defensiva, poti foarte bine mangaia un arici (care intre noi fie vorba, este un animalut absolut adorabil) fara sa te intepi. Adicatelea... suntem mai prosti ca aricii. :(

why so serious?

Vroiam sa scriu ceva sforaitor despre "fascinatia maleficului". Pornisem in firul gandurilor de la Jokerul din Dark Knight - indubitabil un personaj fascinant. Nu o sa va spun aici sa vedeti filmul, ca merita, nici ce rol genial a facut Ledger si o sa imi pastrez si pe alta data divagatia de 'only the good die young'. Mi se pare un persnonaj absolut fascinant si cred ca e ceva dincolo de geniul lui Ledger. Ergo, urmeaza o lunga si incalcita aberatie de pseudo studiu de personaj, pseudo socio-psihologic, prin cheia de interpretare oferita de Dungeons&Dragons. Sounds complicated? Here it goes:

Jokerul e in mod clar antagonistul principal al filmului si in mod evident e deraiat rau. Dar... e vocea unor adevararuri pe care nu prea ai cum sa le contesti. Chestii de genul:

"Y'see, madness, as you know, is like gravity. All it takes is a little...push."
"If you're good at something, never do it for free."
"The only sensible way to live in this world is without rules!"
"I believe... whatever doesn't kill you simply makes you... stranger."
"You'll see, I'll show you, that when the chips are down, these uh... civilized people, they'll eat each other."

Si mai ales si mai ales... declaratia de misiune, cum ar veni. Si cand am ajuns acolo cu firul gandurilor a urmat declicul care a declansat blogul:

"You know what, you know what I noticed? Nobody panics when things go according to plan. Even if the plan is horrifying. If tomorrow I tell the press that like a gang banger, will get shot, or a truckload of soldiers will be blown up, nobody panics, because it's all, part of the plan. But when I say that one, little old mayor will die, well then everyone loses their minds! Introduce a little anarchy. Upset the established order, and everything becomes chaos. I'm an agent of chaos. Oh and you know the thing about chaos, it's fair."

Mda. Undeniable. Da, e personajul negativ... dar el si Batman nu sunt opozanti pe axa good - bad ca in clasicul fat frumos si zmeul cel rau, ci, folosind referintele din universul Dungeon&Dragons, si (sau mai ales) pe axa order - chaos.

Explicitarea celor doua axe pentru necunoscatorii in ale D&D (mi-e lene sa traduc... va descurcati voi):

Pe axa good - evil:

Good implies altruism, respect for life, and a concern for the dignity of sentient beings. Good characters make personal sacrifices to help others.

Evil implies harming, oppressing, and killing others. Some evil creatures simply have no compassion for others and kill without qualms if doing so is convenient or if it can be set up. Others actively pursue evil, killing for sport or out of duty to some malevolent deity or master.

People who are neutral with respect to good and evil have compunctions against killing the innocent but lack the commitment to make sacrifices to protect or help others. Neutral people are committed to others by personal relationships.

Pe axa law - chaos:

Law implies honor, trustworthiness, obedience to authority, and reliability. On the downside, lawfulness can include close-mindedness, reactionary adherence to tradition, judgmentalness, and a lack of adaptability. Those who consciously promote lawfulness say that only lawful behavior creates a society in which people can depend on each other and make the right decisions in full confidence that others will act as they should.

Chaos implies freedom, adaptability, and flexibility. On the downside, chaos can include recklessness, resentment toward legitimate authority, arbitrary actions, and irresponsibility. Those who promote chaotic behavior say that only unfettered personal freedom allows people to express themselves fully and lets society benefit from the potential that its individuals have within them.

Someone who is neutral with respect to law and chaos has a normal respect for authority and feels neither a compulsion to obey nor a compulsion to rebel. They are honest but can be tempted into lying or deceiving others.

Un personaj se situeaza intr-unul din cele trei locuri posibile, pe ambele axe, rezultand astfel noua combinatii posibile:

Lawful Good is known as the "Saintly" or "Crusader" alignment. A lawful good character typically acts with compassion, and always with honor and a sense of duty.

Neutral Good is known as the "Benefactor" alignment. A neutral good character is guided by his conscience and typically acts altruistically, without regard for or against Lawful precepts such as rules or tradition. A neutral good character may cooperate with lawful officials but does not feel beholden to them.

Chaotic Good is known as the "Beatific" or "Rebel" alignment. A chaotic good character favors change for the greater good, disdains bureaucratic organizations that get in the way of social improvement, and places a high value on personal freedom.

Lawful Neutral is called the "Judge" or "Disciplined" alignment. A lawful neutral character typically believes strongly in Lawful concepts such as honor, order, rules and tradition, and often follows a personal code. Characters of this alignment are neutral with regard to Good and Evil. This does not mean that Lawful Neutral characters are amoral or immoral, or do not have a moral compass; but simply that their moral considerations come a distant second to what their code, tradition or law dictates. They typically have a strong ethical code, but it is primarily guided by their system of belief, not by a commitment to Good or Evil.

Neutral alignment, also referred to as True Neutral or Neutral Neutral, is called the "Undecided" or "Nature's" alignment. This alignment represents neutral on both axis, and tends not to feel strongly towards any alignment. Some neutral characters, rather than feeling undecided, are committed to a balance between the alignments. They may see Good, Evil, Law and Chaos as simply prejudices and dangerous extremes.

Chaotic Neutral is called the "Anarchist" or "Free Spirit" alignment. A character of this alignment is an individualist who follows his or her own heart, shirks rules and traditions. They typically act out of self-interest, but do not enjoy seeing others suffer. An unusual subset of Chaotic Neutral is "strongly Chaotic Neutral", describing a character who behaves chaotically to the point of appearing insane. Characters of this type may regularly change their appearance and attitudes for the sake of change, and intentionally disrupt organizations for the sole reason of disrupting a Lawful construct.

Lawful Evil is referred to as the "Dominator" or "Diabolic" alignment. Characters of this alignment show a combination of desirable and undesirable traits: while they typically obey their superiors and keep their word (trustworthy), they care nothing for the rights and freedoms of other individuals.

Neutral Evil is called the "Malefactor" alignment. Characters of this alignment are typically selfish and have no qualms about turning on their allies-of-the-moment. They have no compunctions about harming others to get what they want, but neither will they go out of their way to cause carnage or mayhem when they see no direct benefit to it.

Chaotic Evil is referred to as the "Destroyer" or "Demonic" alignment. Characters of this alignment tend to have little respect for rules, other peoples' lives, or anything but their own selfish desires. They typically only behave themselves out of fear of punishment.

Mafiotii sunt prea prinsi de posesiunile lor si de frica pentru propria viata. Valorile morale inoculate ii impiedica pe locuitorii din Gotham sa se arunce in aer unii pe altii pentru a-si salva pielea (lucru de care sincer ma indoiesc ca s-ar intampla in realitate). Batman e tipul cruciatului care actioneaza cu scopul clar de a apara ordinea (destul de dedicat 'binelui' pentru a face asta si din afara ordinii daca ea nu isi recunoaste propriul bine: "I'm whatever Gotham needs me to be.") si e legat in plus de relatiile cu cei apropiati.

Harvey Dent e Cavalerul Alb al orasului si asta spune totul. 'Caderea' lui are loc de la Lawful Good la Lawful Neutral. Proclamarea unui cod de ordine ca scop suprem: reactiune identica la actiune. E prea prins de acest scop pentru a putea cu adevarat alege: "It's not about what I want, it's about what's fair!". Dementa lui dupa transformarea in Two-Face consta in impingerea acelui "fair" la extrem: restabilirea echilibrului, indiferent ce inseamna asta. "Inselat" in increderea sa in triumful binelui pe axa good-evil, s-a debarasat de ea si a schimbat sistemul de referinta pentru "lawful" cu un sistem neutru si impartial: "You thought we could be decent men at an indecent time. But you were wrong; the world is cruel, and the only morality in a cruel world is chance. Unbiased. Unprejudiced. Fair." Si absolvind de raspundere... dar si de libertate.

Chaotic Evil este ceea ce Alfred surprinde in caracterizarea persoanelor de tipul Jokerului: "some men just like to watch the world burn." Impinsa la extrem, angrenarea in acest tip de comportament il elibereaza de orice constrangeri de legalitate, moralitate, etica. Iar singura lui dorinta fiind cea enuntata ("See, I'm a man of simple tastes. I like dynamite...and gunpowder...and gasoline!"), este liber si de orice alte legaturi. Nu e atasat material de nimic (cine ar da foc la milioane?), emotional nici atat ("Friends? Have you met this guy?"), nici macar de propria persoana ("Come on, I want you to do it, I want you to do it. Come on, hit me. *Hit me!*") si prin asta e mai liber decat ar putea fi vreodata un alt personaj. Libertate absoluta, responsabilitate zero (eat this, Sartre!)... BUT cu doua mici inconveniente:

Unu la mana, existenta legata si conditionata de cea a opusului sau ("I had a vision, of a world without Batman. The mob ground out a little profit and the police tried to shut them down, one block at a time. And it was so... boring." & "Kill you? I don't want to kill you! What would I do without you? Go back to ripping off mob dealers? No, no, you... you complete me." & "You won't kill me out of some misplaced sense of self-righteousness, and I won't kill you, because you're just too much fun. I think you and I are destined to do this forever.").

Doi la mana... lipsa unui scop concret, altul decat joaca de-a soarecele si pisica cu Batman si acela de a privi cum arde lumea ("Do I really look like a guy with a plan? You know what I am? I'm a dog chasing cars. I wouldn't know what to do with one if I caught it! You know, I just, do things. The mob has plans, the cops have plans, Gordon's got plans. You know, they're schemers. Schemers trying to control their worlds. I'm not a schemer. I try to show the schemers how, pathetic, their attempts to control things really are.")

De unde revenim la "The only sensible way to live in this world is without rules" / "I'm an agent of chaos." Un agent al haosului personificat, singurul capabil de acest rol pentru ca (insert toata poliloghia de mai sus). La fel de singur in distrugerea sa fara scop ca si agentii ordinii cu scopul lor de mentinere a acesteia si a binelui... din care in final raman doar Gordon si Batman ("Does it depress you, commissioner? To know just how alone you really are?").

Jokerul si Batman (+ Gordon, + Alfred & Lucius) la polurile opuse chaotic evil - lawful good. Ceilalti lawful good (cu putere de actiune) sunt scosi din joc rand pe rand. Harvey Dent devine lawful neutral si probabil ca ar fi escaladat la lawful evil, exact dupa principiul enuntat de el: "You either die a hero or you live long enough to see yourself become the villain". Mafiotii intra pe undeva la neutral evil.

In ambele cazuri, sunt antagonisti atat pentru Joker cat si pentru Batman. Miriada de personaje secundare si personajul colectiv Gotham City oscileaza dupa curenti, neluand partea nicicui in mod ferm si sustinut (ceea ce ar putea rezolva conflictul prin interventia celor 'prosti dar multi'). Raman in principiu masa de manevra pentru restul (manipulati si manipulabili prin n metode - santaj, apelarea la valori poate latente, influenta exercitata de charisma taberei aparent castigatoare la un moment dat), neavand valorile clar definite si nici putinta sau vointa de a le urma pana la capat. Pentru ca acestea sunt apanajul exclusiv al personajelor principale - eroi si anti-eroi, angrenati in antagonismul lor etern, on and on and on and on. Si totusi... why so serious?

sinapse

Ma distreaza la culme cand descopar (sau cred ca descopar) actiuni ale subconstientului. Ma fascineaza chestiile astea care ne fac sa gandim, credem, simtim si sa facem chestii fara ca macar sa ne dam seama cat de "manipulati" suntem de catre piticii nostri de pe creier - placeri, temeri, dorinte, simpatii si antipatii de care cel mai adesea nu suntem constienti.

Ergo, je = fan anime. Recunosc fara rusine ca am terminat recent de vazut toate seriile din Sailor Moon, 200 episoade, originalul in japoneza cu subtitrare. Recunosc, de asemenea, ca am in download acasa toate 9 seriile de Pokemon si ca m-am uitat ieri la primul episod din Digimon pe net. Si ca vreau sa vad Yu-Gi-Oh si Inuyasha cap-coada. Asa, asta ca introducere.

Part of my job este sa completez o afurisita de baza de date cu numele unor persoane responsabile cu anumite chestii in saptamana urmatoare. Detaliile nenecesare, ca nu conteaza oricum. Click pe sagetuta in jos, ales din lista numele corespunzator, save. Eh, e acolo un tip care imi placea la nebunie cand era on duty pentru ca... imi placea numele lui de familie. Suna... simpatic. Nistoran il cheama. Habar n-am cine e, daca e in Timisoara sau Bucuresti, cum arata, cati ani are, etc. Atat ca numele mi se parea incredibil de simpatic. Si nu imi explicam de ce... pentru ca cele din familia de cuvinte cum ar veni, de genul Nistor, Nistorescu, Nistoreanu, etc nu imi spun absolut nimic. In schimb, Nistoran.... love

Eh, ieri m-a pocnit o chestie... Nu stiu daca asta este motivul, dar imi pare cat se poate de plauzibil. Exista un pokemon cu nume foarte asemanator, bazat pe rozatoare... soarece, iepure.... chinchilla... ce o fi. Nidoran. Cred ca asta e motivul...

nimic...

Pai... ce sa va mai zic? Ca-s intoarsa pe dos (iar)? Ca nu am nici un chef de nimic? Ca ignor si trec cu gratie pe langa ocaziile de a scoate nasul in lume cat de cat, nu de alta, dar risc ca intr-o buna zi sa ma ia prin surprindere faptul ca mai e si o lume somewhere out there...? Ca piciorul ala afurisit tot nu mi se dezumfla si nu, nu am de gand deloc sa ma duc la doctor cu el. Da-l dracului. Ca in camera mea domneste dezastrul si ca as fi dispusa sa platesc pe cineva sa arunce tot ce e de aruncat acolo (adica vreo trei sferturi din ce populeaza zona)? Who needs memories, anyway? Memories of what? Ca la lucru s-a busit telecomanda de la clima si in consecinta, acuma ma bantuie tantarii si moliile de noapte pentru ca stau cu geamul deschis? Ca Darren Hayes a scos iar o piesa pentru care merita sa il dau in judecata pentru ca mi se pare o nesimtire sa scrie piese despre mine fara acordul meu? Sa spun ca iarasi tun si fulger ca americanii au insituit un stat fascist, treaba lor de altfel, dar baga pe gat si altora paranoia lor si masurile alea care sacrifica unicitatea indivizilor si micile lor placeri in numele unei iluzorii securitati? Ca vreau si eu frigider de la coca cola, dar ca nu am de gand sa le trimit sms-uri? Hm... nu bun. Nimic de aci nu bun. M-as lauda ca mi-am tras wireless de la Orange ca sa ma joc in liniste la birou, dar vorba aia, oricine vrea are acum wireless, asa ca nu mai e "cool". In consecinta, nu am ce sa va spun. Total neinteresant. Ati citit postul crezand ca va voi spune ceva in final? Imi pare rau... sau de fapt nu. Nu imi pasa. Doar nu eu v-am pus. Si cum n-am nimic sa va spun... noapte buna.

shinjite iruno

'i believe in it'. in japoneza. da, e din sailor moon. nu conteaza, de fapt. ideea e... what is "it"? pentru mine, nu in piesa. de jumatate de ora imi bat capul si inca nu am gasit un raspuns. am taiat tot soiul de chestii de pe lista, de la divinitati, la extraterestri, la tot soiul de abstractisme gen fericire, iubire, prietenie, dreptate, natura umana... ma paste o durere de cap, asa ca cedez, pentru moment. mai era un cantec.... 'in a world that gives you nothing, i need something to believe in'. de acord... ma urc acusi pe pereti si ma apuca depresia de toamna-iarna cu patru luni mai repede daca nu ii dau de capat. dar totusi... ce? altii in ce cred? voi in ce credeti?

a mad, mad world

Si ca sa vezi ca nu mi-ai intrerupt aberatiile, voi continua, din pacate in aceeasi nota.

Duminica am trecut pe la lucru si colega imi povestea ca pe acoperisul casutei de vis-a-vis facuse un nenea plaja1 si am chicotit noi, hihihi, hahaha, ca de acum nu ne plictisim la lucru, ci admiram pesiajul. Ca luni sa imi spuna seful ca respectivul s-a spanzurat. De acoperis. Plaja pe naiba, ala studia terenul. huh?

Iar pentru cei din casa de alaturi chemase o alta colega politia. Pentru ca era scandal intre un el si o ea si pentru ca la un moment dat ea era ghemuita in balcon strigand dupa ajutor in timp ce el dadea in ea. Iar la iesire, portarul s-a luat de ea ca de ce a trebuit sa sune la politie? Ca ala doar vroia piz**, si cand barbatul vrea piz**, femeia trebuie sa ii dea2.

Deci daca are cineva inclinatii stiintifice3, va rog sa ma informati si pe mine daca au loc furtuni solare in perioada asta sau daca a picat vreun meteorit radioactiv pe undeva prin zona. Iar daca nu s-a intamplat nimic similar, ori eu ori lumea am luat-o razna muuuuult mai mult decat permit parametri normali de nebunie. fool



1 biroul e la etajul IV
2 *suicide*
3 desi tind tot mai mult sa cred ca e nevoie de inclinatii stiintifico-fantastice

flashback

n-am chef. n-am chef prea mare nici sa potez, da' nici ceva mai breaz nu am de facut (ma rog, as avea, da' n-am chef, nu ma faceti sa ma tot repet).

deci ar trebui sa incep cu "draga jurnalule, astazi am..." si sa va spun ca azi am fost la o inmormantare. cine stie, cunoaste cat de mult 'ador' ocaziile astea, cum ma irita predicile si socializing-ul de pe acolo pana la punctul in care urlu (in tacere, doar in capul meu, of course, ca mai toate urletele mele), cum ma apuca pe deasupra o revolta surda si metafizica impotriva implacabilului ontologic (da, stiu ca aberez grav de tot, delirez chiar, dar let's face it - e modul meu de a supralicita la faze din astea absolut cretine... unul din ele) si cum de fiecare data zic 'never again' (in ciuda 'predicii mele recente cum ca 'never again'-urile sunt ca 'ever after'-urile, adica inexistente) (si da, stiu ca folosesc foarte multe paranteze si devieri de la subiect, dar cu ce-s eu de vina daca voi le cititi. data viitoare le bag note de subsol sa nu va mai incurce, na!).

Acuma nu stiu daca sa va mai spun ca s-a intamplat exact cui nu ar fi trebuit sa se intample (desi e aproximativ departe de mine gandul cum ca ar trebui sa se intample cuiva), ca era o fata tanara, ca nascuse nu demult, ca sunt multi cei care o plang. Si nu stiu daca sa va spun ca de fapt nu "s-a intamplat", ci ca fata respectiva s-a sinucis. Nu am nici cea mai mica intentie sa intru in de ce-uri sau alte ipoteze, supozitii si circumstante sau in cine ce ar fi putut face pentru a preveni asta. Si nici sa pseudo-filosofez pe marginea suicidului in sine. Am spus cu alte ocazii ca atata timp cat are discernament, dreptul omului de a alege/decide/se exprima, cu atat mai mult in ceea ce priveste propria-i persoana, este sfant si este ceea ce il defineste sine qua non ca om. Punct.

O sa va spun doar ca mi-am adus aminte de una din primele discutii in grupul nostru - cele cateva colege de pe marginea gropii si cea dinauntrul ei, in anul I de facultate, intr-o marti dimineata in locul cursului de la ora 8:00, pentru ca proful lipsea. Primisem cadou de ziua mea doua carti, iar una dintre ele o citea o colega - o si avea la ea - si spunea ca e faina (da, este). Iar Ea a spus atunci "Oa, pai atunci trebuie sa o citesc si eu. Mai ales ca e despre mine". Pe atunci inca a fost o glumitza neagra pe care am tratat-o ca atare. Ieri, amintirea respectiva m-a lovit in plex. Cartea era Veronica se hotaraste sa moara a lui Coelho.

Politically correct, arta de a minti frumos si alte retusuri

Eu pot intelege ideea nobila de la baza lu' politicăli corectu' asta. Inteleg ca unele cuvinte au sau au capatat niste conotatii jignitoare/periorative/indezirabile in vreun mod oarecare. Da, omul ala are dreptul sa se vorbeasca frumos despre el. Pot intelege ca e evreu si nu jidan, pot intelege ca e rrom si nu tigan. Pot intelege si nevoia in engleza pentru afro-american sau amer-indian, desi imi pare rau, dar in romana, aia raman negri si indieni. Iar o persoana cu nevoi speciale sau cu dizabilitati locomotorii este in mintea majoritatii dintre noi, cred, tot un handicapat. Chiar daca o spunem frumos.

Toata correct-uiala asta, laudabila in fond si la baza, degenereaza intr-un invartit in jurul cozii si locutiuni pompoase care pe mine incep sa ma ameteasca. You don't mean it anyway, people, in majoritatea cazurilor. Cred, nu bag mana in foc. E ca si cu "Hai, nu ramai la o cafea?". You know and they know you just want to screw and you know that they know si pe asta se bazeaza intreaga lume a eufemismelor, politeturilor, politically correct-urilor si a intrebarilor de "Ce mai faci?". Cu totii stim ce vrem sa spunem si sa auzim de fapt. Repet, pot intelege mascarada asta in anumite limite si in fond, no harm done. Dar incercarile de ultra-cosmetizare ma amuza, iar atunci cand nu o fac ma obosesc si imi dau ochii peste cap. Ca acuma:

Ce anume, pentru numele lui Dumnezeu, este un Asistent Manager? Este asistentul cuiva si in acelasi timp managerul altcuiva??? Ah, stai. E pe engleza, pricipit (da' jur ca restul mailului era in romana.... hm.) Deci... un manager mai mic. Un junior, cum ar veni. Bun.... sa vedem ce se cauta, de fapt:

In momentul de fata suntem in cautarea unei persoane cu studii superioare care sa vorbeasca limba engleza la nivel avansat. O a doua limba straina constituie un avantaj.

Candidatul ideal trebuie sa aiba:
- bune cunostinte operare PC - (Microsoft Office);
- foarte bune abilitati de comunicare verbala si scrisa;
- abilitatea de a ramane calm in situatii tensionate;
- capacitatea de organizare si de prioritizare a sarcinilor primite spre solutionare;
- capacitatea de planificare;
- capacitatea de a lucra in echipa.

Ne dorim in echipa noastra o persoana autonoma, flexibila, care sa aiba in permanenta o atitudine pozitiva!

Care este rolul pe care ti-l vei asuma?

Mentinerea si actualizarea agendei de lucru a superiorului ierarhic, incluzand intalnirile stabilite
Procesarea apelurile telefonice: preluarea apelurilor si a mesajelor, transferul apelurilor in interiorul companiei
Monitorizarea documentelor care intra in firma si ies, inregistrarea acestora si procesarea lor conform procedurilor specifice
Asigurarea fluxului informatiei atat cu celelalte departamente, cat si in cadrul propriului departament
Mentinerea relatiei cu clientii din tara si din strainatate promovand intotdeauna o buna politica de relatii cu clientii, din partea superiorului ierarhic
Promovarea imaginii companiei prin infatisare, modul de tratare a vizitatorilor, informatii oferite

Dupa toate datele detinute de neuronii mei, dupa o ampla si complicata procesare, ei (neuronii) au ajuns la concluzia ca este vorba de un post de secretar(a). Deci... de ce mama zmeului ii zice asistent manager? Ca sa nu complexeze un mascul care ocupa postul? Sau pentru ca "secretara" e dactilografa aia care face cafea si si-o trage cu sefu'? Wake up, slujba se schimba cu vremea, normal ca se cer limbi straine si calculatoare in secolul 21... si oarescum normal ca toate abilitatile trebuie sa sune la fel de sforaitor in 'job desciption' cum suna de altfel si la candidati in siivii. Ca doar traim intr-o lume politically correct... corectam, cosmetizam, umflam cu pompa si in general sforaim mai ceva decat un cal cu-o musca-n nari.

emo

Mai jos e reply-ul meu pe un blog in care cineva se intreba semi-retoric 'oare de ce se vorbeste pe toate drumurile de emo?'. Cineva de pe aci va recunoaste argumentul din final

pentru ca e cea mai recenta tendinta care ne-a invadat, pentru ca unii absorb ca un burete orice li se pare interesant/fascinant/socant si pentru ca ceilalti nu au nimic mai bun de facut decat vada daca - virgula - caprei vecinului ii curge sau nu mascara de la ochi, pentru ca unghiile negre ale fetei din vecini sunt subiect mai bun de barfa, pocnit palme si clatinat din cap decat talk-show-ul de campanie, pentru ca e la moda sa ai opinii despre chestii la moda, pentru ca inca ne mai holbam la 20 pierce-uri (chiar daca in fond nu are ce sa ne intereseze cine pe unde si de cate ori isi gaureste pielea) pentru ca - virgula - cand eram noi tineri/mici/am vazut prima data la televizor asa ceva mama/tata/bunica/matusa/catelul/tanti-agapia-de-la-2 a spus ca e oribil si asa ceva 'nu se face', pentru ca ei vor atentie si noi suntem politicosi si le-o oferim... sau pentru ca, dupa cum constata candva un amic, suntem invidiosi ca noi nu mai suntem la varsta la care ne putem manifesta ca ei, indiferent daca inseamna imitatie sau nu.

recunoasteti, nu ati avea tupeul sa apareti la lucru cu un look emo
(scuzele "doamne, dar nu as face asa ceva niciodata!" nu se pun )

Eu o sa ma auto-citez in continuare ca pe un adevarat geniu in viata care este:

"Fiecare vreme cu tendintele ei, da' parca prea au inceput sa degenereze"

sunt convinsa ca despre fiecare in parte s-a spus asta asa cum sunt convinsa ca atentia acordata de "ceilalti" este principalul vinovat pentru 'intretinerea' unor tendinte.
au oripilat (scandalizat, socat, ) hippiotii, au oripilat rockerii, au oripilat punkistii, au oripilat rapperii, au oripilat grungerii, au oripilat raverii, au oripilat hip hop-erii. prin haine, muzica, mesaj, comportament si prin faptul ca li se rupea de ochii dati peste cap, mana dusa la gura, pufnetele dezaprobatoare si alte cele. ba si-au 'hranit' din asta convingerea ca sunt 'altfel' si in felul lor toti au fost. iar pentru ceilalti toti au fost drogati, nespalati, criminali, depravati, nescoliti, imorali, neadapti si cu probleme la bibilica. iar acuma, inspre mai toti se indreapta privirile nostalgice ale variilor generatii, si oftatul de "ce misto era atunci". si nici una din tendinte nu a adus apocalipsa. n-o s-o aduca nici emo. nu-i bai. trece asta, vine alta. poate-poate la urmatoarea copii de'acum oare ce-or fi cand o da pubertatea-n ei?

iar referitor cu 'blame it on the music'... mda. prima data mi-a sarit tzandara la faza asta de cand marylin manson a devenit subit de vina ca adolescentii o iau razna si se impusca prin scoli. ei na. si acu' douj'de ani, adolescentii ascultau si ii vedeau pe alice cooper si ozzy osbourne si nu s-au apucat de mancat porumbei in parc. cred. nu iti spune nici o muzichie si nici un artist ce sa faci. (si intre noi fie vorba si daca ti-ar spune... ce, tu esti tampit sa chiar faci???).

eu vad chestia asta ca pe o perceptie inversa de cauza si efect, to be honest. nu muzica face ca ... x, y, z. nu determina nimic, nu este cauza a nimic. ea este cel mult efectul. pentru ca vine si ea de undeva, nu apare din neant, ca nu e muzica sferelor. probabil ca partial vine din mintea unui geniu care s-a gandit noaptea cu ce chichita comerciala sa faca bani. dar probabil ca vine si din niste experiente/stari care trebuiesc aduse cumva la lumina. si someone smarter than me cred ca a zis candva ca nu ar prinde daca nu ar rezona cu ceva din backgroundul celor la care prinde, real sau inchipuit, nu conteaza prea mult.

deci, cum ar veni.... undeva exista un ceva, care razbate in enspe forme - muzica, haine, machiaj, ticuri verbale, mod de exprimare, look upon life and the universe si felul in care tii furculita cand mananci. ok, joking. dar... you get the point... cred.

mrrr. musc.

Io m-am saturat. Pe bune. M-am saturat sa ma bata lumea la cap, sa vrea sa dea de mine fie ca eu am chef sa se de de mine fie ca nu, m-am saturat sa ies din casa, m-am saturat sa ma fac ca nu ma deranjeaza sau mai mult, ca imi face placere vorbaria de doi bani si platitudinile politicoase care umple tacerea altminteri stingheritoare, sa ma fac ca totul e ok, sa zambesc ca asa zice fisa postului sau bunul simt, ca deh! nu e nimeni de vina ca tu ai picat intr-un butoi cu melancolie si te-ai dus la scufund sa iti cauti corabioarele de hartie scufundate, m-am saturat sa pretind ca nu sunt in starea asta, m-am saturat sa dau explicatii pentru ea, care oricum nu sunt adevarate, m-am saturat sa dau explicatii in general pentru ca, cu foarte putine exceptii, urasc intrebarile si cu cat sunt mai personale cu atat le urasc mai mult, m-am saturat ca lumea sa se bosumfle pe tema asta si sa aiba impresia ca respectivele explicatii li se cuvin. M-am saturat de foarte multe chestii, inclusiv de faptul ca ma tot satur. Concluzia finala ramane in continuare "mrrr. musc.".