Portugalia - Day 3: Era descoperitorilor

Ajunul Crăciunului, în tricou, începe tot pe undeva pe unde am fost ieri - pe malul Tagului. Doi pescăruşi sunt din nou la post pe cei doi stâlpi. Parcă azi se văd mai clar malul celălalt şi podul. Cică a devenit faimos pentru că a apărut în Quantum of Solace. La cât mă uit eu la filme, putea să tot apară... :)

Cu tramvaiul ajungem în cartierul Belem. Prima oprire este la Mănăstirea Jeronimos. Este aşa cum îmi place mie - înaltă, de un alb strălucitor care se profilează fotogenic pe cerul senin şi dantelată cu migală. Şi aici, semnul de la intrare care ne roagă de Silencio este cvasi-ignorat. Ah, şi blitzurile. Pe lângă faptul că "strică" pozele, strică şi atmosfera. Ca de obicei, ce mă atrage mai mult în interior sunt coloanele înalte şi zvelte şi modelul în păienjeniş în care se ţes ramificaţiile lor în plafon. Altarele mă lasă mai mult sau mai puţin rece. Un mic fior la intrare - aici se află mormântul lui Vasco da Gama (al cărui nume l-am pronunţat toată viaţa incorect din punct de vedere al portughezilor). Două poze mai târziu... am părăsit ecourile de sub bolta coloanelor şi... sic transit.

În faţă se întinde un parc liniştit. Într-o fântână plutesc alene nişte pescăruşi, de parcă nu le-ar ajunge Tagul. Dar i-am prins în poză!. Aş mai rămâne în liniştea parcului dar... mai departe. Docul cu bărcile de agrement şi da, iată acuma perfect pozabil afurisitul de pod. Obiectivul care atrage însă privirile este un monument închinat fiilor Portugaliei care au descoperit "caminhos do mar". De pozat din toate părtile înainte de a lua o pauză de masă. Cu podul sub nas, mă grăbesc să scriu câteva cărţi poştale înainte să sosească mâncarea.

De aici mai e doar o aruncătură de băţ până la Torre de Belem, o mică bijuterie albă a cărei treabă acum 500 ani era să apere gura râului. Nişte copii trec în fugă cu o meduză în băţ. Descopăr şi eu cu tata una pe ţărm. reuşim să o "mutăm" în apă cu un băţ deşi se pare că decedase.

Ultima parte a programului a cuprins o grădină cu plante tropicale. Am văzut şi eu mandarine în copac, nu doar în lădiţe la Billa şi m-am conversat cu raţele şi lebedele rezidente, care păreau cam pictisite de figuraţie în pozele turiştilor. Afurisiţi oameni turiştii ăştia. Mereu în grabă, mereu superficiali.